- Absolventă a Facultaţii de Sociologie şi Psihologie, Secţia Psihologie din cadrul Universităţii de Vest din Timisoara, promoţia 2004
- Psihoterapeut în terapie familială sistemică acreditat de Federaţia Română de Psihoterapie şi Colegiul Psihologilor din România
- Cursuri de autocunoaştere prin metode psihodramatice, NLP, Hipnoză Ericksoniană
- Specialist în resurse umane şi psihologie organizaţională, cu peste 12 ani de experienţă în mediul de afaceri privat din România
Acum, la maturitate, după experinţe de viaţă care s-au succedat într-un ritm năucitor, după ani întregi de autoanaliză şi autocunoaştere am ajuns la concluzia că psihologia a fost cea care m-a ales pe mine şi cea care m-a împins cu fiecare experienţă mai departe. Toate etapele aproape paradoxale din viaţa mea, în care psihologia părea a fi singurul element care nu se potriveşte n-au făcut decât să mă ducă din ce în ce mai aproape de acesta. Am trecut prin ştiinţele reale încă din liceu şi întotdeauna m-am evidenţiat ca o persoană care aborda totul într-o manieră raţională, care făcea calcule fine şi aprecieri ancorate într-o logică desăvârşită. Admiterea la Facultatea de Psihologie părea totalmente inexplicabilă pentru un absolvent de informatică iar la vremea aceea nici eu nu realizam foarte bine ce caut acolo sau dacă profesia de psiholog este cea care mi se potriveşte. Cu siguranţă nu mi se potrivea atunci, însă acela avea să fie pasul cel mai important pentru ceva ce s-a întâmplat mult mai tarziu. Specializarea în psihoterapie.
Au venit apoi, rând pe rând experienţele personale ca femeie, ca fiică, soră sau prietenă, ca soţie, ca fostă soţie sau iubită însă şi cele profesionale de angajat, freelancer, manager sau consultant toate suprapuse de la un moment dat cu rolul unui elev silitor, deschis să înveţe ceva din fiecare. Începea uşor să mi se zdruncine imaginea despre o desfasurare logică şi raţională a evenimentelor în viaţă. Toate aceste experienţe au devenit elementele responsabile de şlefuirea mea atât ca persoană cât şi ca profesionist.
La nivel personal cred în bunătate şi toleranţă, cred că darul cel mai de preţ pe care o persoană şi-l poate face este onestitatea faţă de sine insăşi. Mai cred în acelaşi timp în legile naturii şi într-un firesc al vieţii, iar noi trebuie să îi permitem acesteia să se desfaşoare cu implicarea noastră şi nu doar ca simpli spectatori. De fapt, despre asta este şi psihoterapia – despre descoperirea unor modalitaţi prin care putem participa activ la viaţa noastră pentru a o face aşa cum ne-o dorim.